Dictionar

disperare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dispera)

1. faptul de a dispera; desperație.
2. pierdere a oricărei speranțe; ajungere sau aducere a cuiva în stare de exasperare; stare disperată.
3. (var.) desperare.
 

desperare/disperare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (despera)

1. faptul de a despera; deznădejde; desperație.
2. cu ~ = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile; a împinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea.
 

dezesperant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désespérant)

1. care te face să desperi, care te împinge la desperare; desperant.
2. care aruncă în disperare; care dezolează, care descurajează.
 

disperat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. désespéré)

1. care și-a pierdut orice speranță; ajuns la disperare; deznădăjduit.
2. care provoacă disperare; care exprimă, care dovedesc disperare.
3. (var.) desperat.
4. (antonime) confient, încrezător, optimist.
 

disperant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dispera + -ant)

1. care provoacă disperare; care duce la desperare; dezesperant, deznădăjduitor.
2. (var.) desperant.
 

cramponare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (crampona)

1. acțiunea de a se crampona și rezultatul ei; cramponat.
2. agățare cu disperare de ceva sau cineva.
3. strădanie din toate puterile de a păstra ceva sau pe cineva.
4. (figurat) insistență pe lângă cineva pentru ceva.
 

cramponat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (crampona)

1. care s-a agățat cu disperare de ceva sau cineva.
2. care se străduiește din toate puterile să păstreze ceva sau pe cineva.
3. (figurat) care insistă pe lângă cineva pentru ceva.