Dictionar

divorț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divorce, lat. divortium)

1. desfacere a unei căsătorii pe cale legală.
2. (fig.) dezacord, nepotrivire; ruptură.
 

divorța

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. divorcer)

1. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț.
 

divorțialitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divortialité)

1. frecvența divorțurilor în sânul unei populații, într-un anumit interval de timp.
 

dicaster

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein „a judeca”)

1. (în Atena antică) fiecare dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor.
2. tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț.
3. (fig.) tribunal, instanță de judecată.
4. (var.) dicasteriu.
 

diremțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. diremptio, fr. diremption)

1. separare, ruptură (între prieteni); (spec.) despărțire, divorț.
 

divorța

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. divorcer)

1. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț.
 

divorțialitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divortialité)

1. frecvența divorțurilor în sânul unei populații, într-un anumit interval de timp.
 

matrimoniu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. matrimonium, it. matrimonio)

1. uniune între două persoane oficializată în fața unui funcționar de stare civilă sau a unui cleric; căsătorie, conubiu.
2. (antonime) divorț, separare.
 

señora

Parte de vorbire:  s.f. (hispanism)  
Etimologie: (sp. señora)

1. mod respectuos de referire la o femeie; doamnă.
2. femeie care aparține nobilimii sau care are o poziție înaltă în domeniul politic, cultural, artistic, economic etc.
3. femeie căsătorită, divorțată sau văduvă.