Dictionar

striga

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. strige, lat. striga)

1. vampir imaginat ca o femeie care chinuiește copiii, ia mana de la vaci etc.
2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roșcată și cu pete brune, care se hrănește cu șoareci.
3. fluture cap-de-mort.
 

agami

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agami)

1. pasăre amazoniană, cât un fazan, care poate fi dresată și dă alarma prin strigătul său.
 

apel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appel)

1. strigare a numelui cuiva.
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități.
3. îndemn, cerere, rugăminte.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară.
 

clama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. clamer)

1. a chema cu voce tare, a striga.
 

clamoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. clamor, fr. clameur)

1. strigăt, chemare desperată pentru a-și exprima sentimentele, dispozițiile, pasiunile et cetera; urlet de protest.
 

clamoros, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. clamoroso)

1. strigător, chemător, deznădăjduit.
 

evoe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. evoe, gr. euoi)

1. strigăt al bacantelor în onoarea lui Dionysos.