carambol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carambole)

1. (la biliard) bilă roșie.
2. (la jocul de biliard) atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel; carambolaj.
3. (fig., fam.) situație încurcată; neînțelegere; încurcătură; zăpăceală.
4. (prin ext.) un accident în serie în care vehiculele se ciocnesc între ele.
5. (prin ext.; fam.) serie de șocuri, ciocniri de oameni sau lucruri între ele.

carambola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. caramboler)

1. tr., intr. (la biliard) a face carambolaj.
2. (fam.) a lovi, a ciocni.

carambolaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carambolage)

1. efectuare a unui carambol; atingere, cu o bilă lovită cu tacul, a celorlalte două bile, la biliard.
2. (var.) carambolaș, (învechit) carambolagiu.

carambol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carambole)

1. (la biliard) bilă roșie.
2. (la jocul de biliard) atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel; carambolaj.
3. (fig., fam.) situație încurcată; neînțelegere; încurcătură; zăpăceală.
4. (prin ext.) un accident în serie în care vehiculele se ciocnesc între ele.
5. (prin ext.; fam.) serie de șocuri, ciocniri de oameni sau lucruri între ele.

carambola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. caramboler)

1. tr., intr. (la biliard) a face carambolaj.
2. (fam.) a lovi, a ciocni.

carambolaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carambolage)

1. efectuare a unui carambol; atingere, cu o bilă lovită cu tacul, a celorlalte două bile, la biliard.
2. (var.) carambolaș, (învechit) carambolagiu.

cnemidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cnemide)

1. (ant.) jambieră de metal, jumătate de carâmb de cismă, destinată să apere gamba, la soldații greci.

krennerit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. krennerit, fr. krennérite)

1. (mineral.) telurură de aur și argint descoperită la Săcărâmb, România, cu formula (Au,Ag)Te₂ ; minereu aurifer.

stock-car

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. stock-car)

1. automobil destinat curselor de obstacole și caramboluri, în care concurenții au voie să se tamponeze și să-și bareze calea unul altuia.
2. cursă destinată unor astfel de mașini.