Dictionar

constituție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. constitution, lat. constitutio)

1. totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ.
2. conformație; arhitectură.
3. lege fundamentală a unui stat, care stabilește principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale.
 

anticonstituțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticonstitutionnel)

1. care încalcă prevederile constituției.
 

arhitectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. architecture, lat. architectura)

1. știința și arta de a proiecta și construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli.
2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcții, al unei epoci.
3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituție (I, 2).
 

atlet, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. athlète, lat. athleta, gr. athletes)

1. sportiv care practică atletismul.
2. om cu o constituție fizică robustă; luptător (la circ).
 

biotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. biotype)

1. populație de indivizi cu o constituție genetică identică.
2. grup de germeni cu proprietăți biochimice asemănătoare, în cadrul unei specii.
 

bisexualitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bisexualité)

1. caracteristică a plantelor și animalelor bisexuate; hermafroditism, androginie.
2. caracterul unei persoane atât heterosexuale, cât și homosexuale, care are relații bisexuale.
3. (psihanaliză) teorie conform căreia fiecare ființă umană are prin constituție atât dispoziții sexuale masculine, cât și feminine.
 

conformație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conformation, lat. conformatio)

1. structură fizică a unui corp, a unui teren, a unei substanțe; constituție (I, 2).