Dictionar

constituție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. constitution, lat. constitutio)

1. totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ.
2. conformație; arhitectură.
3. lege fundamentală a unui stat, care stabilește principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale.
 

constituțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. constitutionnel)

1. referitor la constituție (I).
2. conform cu constituția (II), bazat pe existența acesteia.
3. comisie ~ă = comisie însărcinată cu elaborarea unei constituții (II); drept ~ = a) totalitatea drepturilor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat; b) ramură a dreptului care studiază drepturile și îndatoririle cetățenilor prevăzute în constituție (II); monarhie ~ă = sistem politic în care puterea monarhului este limitată de constituție.
 

onor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. honneur)

1. s. n. semn exterior de cinstire, de stimă, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate.
2. (mil.) a da ~ul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face ~urile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă.
3. s. m. nume dat cărților celor mai mari, la unele jocuri.
 

prevaricațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prévarication, lat. praevaricatio)

1. abatere de la îndatoririle de serviciu, abuz comis de un funcționar în exercițiul funcțiunii.
2. trădare a unei cauze, a unor interese care ar trebui apărate.
 

yeoman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. yeoman)

1. servitor la o curte regală sau seniorială.
2. subordonat, ajutor.
3. om liber dintr-o comunitate; (spec.) fermier liber, mic proprietar rural în Anglia.
4. membru al unui corp de gardă englez.
5. (mar.) ofițer însărcinat cu îndatoririle clericale.