OK
X
disprețui
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (dispreţ)
1.
a
avea
dispreț
pentru
cineva
sau
ceva;
a
desconsidera.
disprețuitor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (dispreţui + -tor)
1.
care
disprețuiește,
care
exprimă
sau
dovedește
dispreț;
batjocoritor.
abjecție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
josnic,
demn
de
disprețuit.
2.
stare
de
înjosire
care
atrage
disprețul
tuturor.
3.
acțiune
degradantă
care
inspiră
dispreț.
4.
faptă
abjectă;
josnicie,
mârșăvie,
ticăloșie.
5.
(var.
înv.)
abjecțiune.
6.
(antonime)
demnitate,
măreție,
noblețe.
adulație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)
1.
faptul
de
a
adula;
admirație
fără
margini,
flatare
excesivă;
adulare.
2.
(var.)
adulațiune.
3.
(antonime)
detestare,
disprețuire.
altier, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. altier)
1.
care
arată
un
orgoliu
nemăsurat
și
disprețuitor;
semeț,
îngâmfat.
anticonformist, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fe. anticonformiste)
1.
(persoană)
care
disprețuiește
convențiile
sociale,
normele
general
acceptate;
nonconformist.
2.
(persoană)
care
se
opune
conformismului,
ideilor
consacrate;
nonconformist.
aroganță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. arrogance, lat. arrogantia)
1.
atitudine
de
mândrie
disprețuitoare;
obrăznicie,
înfumurare,
impertinență.
desconsidera
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. déconsidérer)
1.
a
disprețui
(pe
cineva).