eternitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éternité, lat. aeternitas)

1. faptul, însușirea de a fi etern; veșnicie.

in aeternum

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (lat. in aeternum)

1. pentru eternitate, pentru totdeauna.

origenism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. origenisme)

1. doctrina lui Origene care, susținând că Fiul este subordonat Tatălui, iar Duhul Sfânt Fiului, nega caracterul etern al pedepselor de după moarte și admitea eternitatea materiei și preexistența sufletului față de trup.

veac

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sl. věkŭ)

1. interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol, (înv.) secul.
2. interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare.
3. (la pl.; în forma veci) veșnicie, eternitate.
4. (pop. și fam.) viață, existență, trai.
5. (reg.) mers al vremii, stare meteorologică.
6. ~ul de mijloc = evul mediu; ~ de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale.
7. (expr.) a-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) ~ul = a trăi (într-un anumit fel).
8. (loc. adj. și adv.) din ~ sau de ~uri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși.
9. (loc. adj.) de veci = etern, veșnic.
10. (loc. adv.) în veci sau (în) ~ de ~ etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând; pe veci = pentru totdeauna.

vecuire

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vb. vecui)

1. (bis.) existența (veșnică) de după moarte; eternitate, vecie.
2. (var.) văcuire.

eternamente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (cf. lat. eternamente, it. eternamente)

1. pentru eternitate, pentru totdeauna; veșnic.