abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

nazonant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. nasonnement)

1. (despre voce) modificat prin exagerarea permeabilității nazale, care provoacă o rezonanță deformantă a sunetelor.

sentimentalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. sentimentalité)

1. sentimentalism.
2. caracter, fel de a fi al unei persoane sentimentale; predispoziție spre exagerarea sentimentelor.
3. reacție afectivă specifică a unei persoane față de realitățile vieții.
4. caracter foarte sau prea sentimental al unei scrieri, al unei opere.
5. lirism sentimental.

cetoacidoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cétoacidose)

1. (med.) stare patologică caracterizată prin scăderea rezervei alcaline a sângelui (exagerarea patologică a acidității sângelui), cauzată de acumularea în organism a unor substanțe chimice numite corpi cetonici, cum ar fi acetona, acidul beta-hidroxibutiric și acidul acetilacetic; acidocetoză.