Dictionar

galvanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. galvanique)

1. referitor la producerea curentului electric prin acțiunea chimică a acizilor sau a sărurilor asupra metalelor.
2. element ~ = pilă electrică de curent continuu cu polul pozitiv de cărbune și polul negativ de zinc.
 

depolarizant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. dépolarisant)

1. I. care depolarizează; cu proprietatea de a depolariza.
2. (anton.) polarizant.
3. II. substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizator.
 

depolarizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dépolarisateur)

1. substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant.
 

electrogalvanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électrogalvanisme)

1. electricitate galvanică produsă prin mijloace chimice.
2. aplicare terapeutică a curentului galvanic.
 

fotocuplor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. photocoupleur)

1. (electronică) componentă electronică capabilă să transmită un semnal de la un circuit electric la altul (prin utilizarea luminii), fără să existe vreun contact galvanic între ele; optocuplor.
 

galvaniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. galvaniser)

1. a acoperi cu un strat de zinc o piesă metalică (de oțel) pentru a mări rezistența la coroziune.
2. a excita în mod artificial un țesut, un organ cu ajutorul curentului galvanic, în scopuri terapeutice sau experimentale.
3. (fig.) a însufleți.
 

galvanocaustică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Galvanokaustik)

1. folosirea curentului galvanic la cauterizarea țesuturilor bolnave.