Dictionar

gratifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. gratofier, lat. gratificare)

1. a acorda o recompensă, o favoare.
2. (fig.) a atribui cuiva ceva.
 

gratificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. gratification, lat. gratificatio)

1. retribuție suplimentară acordată de unele unități economice lucrătorilor care s-au distins în muncă.
2. (psihiatr.) obiect, gest, cuvânt destinat a satisface dorințele sau necesitățile bolnavului.
 

bonus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. bonus)

1. (economie) remunerație suplimentară reprezentând o cotă din profitul companiei și recompensând anumite merite, servicii et cetera; gratificație, tantiemă.
2. element suplimentar care oferă valoare adăugată produsului inițial.
 

peculiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. peculium)

1. sumă de bani economisită de un sclav sau de un soldat roman, pe care acesta o primea la eliberare; gratificație acordată unui sclav roman de către stăpânul său.
2. economie realizată în folosul unui copil minor de către tutorele său, până la emancipare.
 

premia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. praemiare, it. premiare)

1. a acorda, a decerna un bonus, un premiu, o distincție onorifică.
2. a gratifica o persoană, activitatea sa, cu un premiu, recompensă.
 

recompensă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récompense)

1. apreciere, răsplată a rezultatelor muncii, a unor merite sau realizări; gratificație.
2. (jur.) sumă de bani ce se cuvine unui inventator sau inovator care cedează statului invenția sau inovația sa.
 

premiat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. premia)

1. căruia i s-a acordat un premiu; recompensat, gratificat cu un premiu.
 

gratifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. gratifiant)

1. care gratifică, care satisface.
2. care oferă satisfacție psihologică.
3. (antonime) devalorizant, penalizator.