Dictionar

diplomație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diplomatie)

1. activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi peste graniță, în vederea realizării obiectivelor politicii sale externe; diplomatică (II, 2).
2. carieră, funcție de diplomat.
3. totalitatea diplomaților.
4. abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.).
 

fumigen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fumigène)

1. care produce fum sau ceață artificială.
2. lumânare ~ă = tub care conține o substanță fumigenă, folosită la camuflarea obiectivelor militare.
 

fumiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. fumiger)

1. a lansa o perdea de fum sau ceață artificială pentru mascarea obiectivelor, a unei acțiuni de luptă etc.
 

monitor 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monitor)

1. navă fluvială de tonaj mic, cuirasată, cu artilerie grea, destinată luptei împotriva obiectivelor de pe mal.
 

observare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (observa)

1. acțiunea de a observa.
2. observație.
3. (mil.) cercetare, supraveghere a inamicului și a obiectivelor lui în scopul obținerii de informații.
4. (stat.) prima fază a cercetării, constând din înregistrarea informațiilor cu privire la caracteristicile unităților unei colectivități statistice.
 

polemologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. polémologie)

1. studiu științific al războaielor ca fenomene sociale, al cauzelor, efectelor, forțelor motrice, obiectivelor și funcțiilor lor.