OK
X
diplomat 1, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. diplômé)
1.
(cel)
care
deține
un
titlu
pe
bază
de
diplomă.
diplomat 2, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. diplomate)
1.
s.
m.
f.
reprezentant
oficial
al
unui
stat
în
relațiile
cu
statele
străine.
2.
adj.
care
știe
să
profite
de
anumite
situații
pentru
a-și
realiza
scopul.
3.
(fam.;
peior.)
abil,
dibaci,
șiret,
viclean.
4.
(despre
serviete,
valize)
de
tipul
celor
purtate,
la
origine,
de
diplomați.
5.
s.
n.
prăjitură
alcătuită
din
puding
și
garnisită
cu
frișcă
și
fructe.
diplomatic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)
1.
adj.
referitor
la
diplomație,
de
diplomat.
2.
corp
~
=
totalitatea
ambasadorilor,
miniștrilor
și
reprezentanților
străini
care
se
află
în
capitala
unui
stat.
3.
abil,
calculat.
4.
s.
f.
disciplină
a
istoriei
care
se
ocupă
cu
cercetarea
vechilor
diplome,
a
cărților
și
a
altor
documente
oficiale.
5.
diplomație
(1).
diplomaticamente
Parte de vorbire:
adv. (învechit)
Etimologie: (it. diplomaticamente)
1.
într-un
mod
diplomatic,
ca
diplomații.
2.
pe
cale
diplomatică,
prin
mijloacele
diplomației.
3.
(prin
analogie)
cu
finețe
și
pricepere.
diplomaticesc, -ească
Parte de vorbire:
adj. (învechit)
Etimologie: (diplomatic + -esc)
1.
referitor
la
diplomație
sau
la
diplomați;
care
aparține
diplomației
sau
diplomaților;
diplomatic.
diplomație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. diplomatie)
1.
activitate
desfășurată
de
un
stat
prin
reprezentanții
săi
peste
graniță,
în
vederea
realizării
obiectivelor
politicii
sale
externe;
diplomatică
(II,
2).
2.
carieră,
funcție
de
diplomat.
3.
totalitatea
diplomaților.
4.
abilitate,
dibăcie,
pricepere
(în
purtări
etc.).
acredita
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accréditer)
1.
a
da
autoritatea
necesară
unui
reprezentant
diplomatic
pe
lângă
un
guvern
străin;
a
împuternici.
2.
a
face
demn
de
crezare.
3.
(fin.)
a
deschide,
a
pune
la
dispoziția
cuiva
un
acreditiv.
acreditant, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (acredita + -ant)
1.
I.
care
acreditează.
2.
II.
stat
care
acreditează
un
diplomat.
acreditar, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.n.
Etimologie: (acredita + -ar)
1.
(stat)
în
care
este
numit
un
diplomat.
acreditare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (acredita)
1.
acțiunea
de
a
acredita.
2.
scrisori
de
~
=
documente
diplomatice
prin
care
se
confirmă
calitatea
unui
reprezentant
diplomatic.
acreditat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (acredita)
1.
(și
s.)
împuternicit
ca
reprezentant
diplomatic.
agent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)
1.
s.
m.
f.
reprezentant
al
unui
stat,
al
unei
instituții,
întreprinderi
etc.
care
îndeplinește
anumite
însărcinări.
2.
~
diplomatic
=
reprezentant
al
unui
stat
în
alt
stat
în
relațiile
politice
cu
acesta;
~
economic
=
persoană
fizică
sau
juridică
care
participă
la
viața
economică
a
unei
societăți
comerciale;
~
secret
=
cel
care
îndeplinește
o
misiune
secretă
de
informare;
spion;
~
de
circulație
=
(sub)ofițer
de
poliție
cu
îndrumarea,
supravegherea
și
controlul
circulației
pe
drumurile
publice.
3.
s.
m.
factor
activ
ce
determină
un
anumit
proces
fizic,
chimic
etc.
4.
~
patogen
=
microorganism
care
determină
apariția
unui
proces
patologic;
nume
de
~
=
substantiv,
adjectiv
care
indică
autorul
acțiunii
unui
verb;
complement
de
~
=
subiectul
logic
al
acțiunii
unui
verb
pasiv;
propoziție
completivă
de
~
=
propoziție
care
arată
acțiunea
exprimată
printr-un
verb
pasiv.