Dictionar

permisiune/permisie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. permission, lat. permissio)

1. învoire dată cuiva de a face ceva; încuviințare.
2. (în forma permisiune) învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar.
3. figură de stil prin care vorbitorul mărturisește că se află la discreția preopinentului.
 

asentiment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assentiment)

1. consimțământ voluntar la propunerea, în acțiunea cuiva; permisiune.
2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva.
 

autorizație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autorisation)

1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedește o împuternicire.
 

dezerțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désertion)

1. acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; dezertare.
2. (despre militari) faptul de a abandona o unitate militară fără permisiune.
3. (fig.) faptul de a abandona un loc, o cauză etc.
 

dispensă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dispense)

1. scutire (de o obligație); exceptare de la o regulă.
2. permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege.
 

indult

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indult, lat. indultum)

1. privilegiu acordat de papă care conferea puteri excepționale.
2. permisiune acordată navelor comerciale surprinse de declanșarea ostilităților într-un port inamic de a-l părăsi.
 

permis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. permis)

1. autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.
3. (rar) învoire, permisie.