Dictionar

augur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. augur)

1. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor.
2. s. n. prevestire făcută de un augur (I).
3. a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil).
 

conducător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (conduce + -/ă/tor)

1. adj. care conduce; de conducere.
2. (despre corpuri) bun (sau rău) ~ = care prezintă (sau nu) conductibilitate.
3. s. m. f. persoană, organ care conduce un partid, o instituție, întreprindere, un (auto)vehicul etc.
 

suspecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. suspecter)

1. a bănui pe cineva de ceva (rău).
2. a se îndoi de ceva, a pune la îndoială; suspiciona.
 

bărăcie

Parte de vorbire:  s.f. (înv., pop.)  
Etimologie: (nesigură)

1. groapă cu apă (construită sau) formată de ploi, în care se scaldă rațele și gâștele; baltă, mocirlă.
2. suprafață adâncă cu apă; ochi (în râu).
 

încorcoșa

Parte de vorbire:  vb. intr. (reg.)  
Etimologie: (din în- + corcos „necopt, crud”)

1. (referitor la grâu) a crește mai multe fire din același bob.
 

suspectare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (suspecta)

1. acțiunea de a suspecta și rezultatul ei; bănuire.
2. presupunere că cineva a făcut ceva (rău).
3. neîncredere.