Dictionar

sclipire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. sclipi)

1. faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere.
2. lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie; lumină vie și strălucitoare.
3. strălucire specifică a ochilor, care trădează un sentiment puternic.
 

reflex, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex)

1. adj. produs în mod spontan; de natura reflexului.
2. reflect.
3. s. n. rază reflectantă; sclipire, strălucire.
4. (fig.) oglindire, reflectare.
5. reacție a organismului față de un excitant extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fără intervenția voinței, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu.
 

scintilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scintillation, lat. scintillatio)

1. scânteire, sclipire.
2. iluminare de foarte scurtă durată, punctuală, a unui ecran fluorescent pe care cade o particulă cu mare viteză.
3. impuls luminos de scurtă durată produs de contactul unei particule cu un scintilator.
4. sclipirea stelelor.
 

SCINTILO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. scintilla „scânteie”)

1. „sclipire, scintilație”.
 

înfumurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înfumura)

1. îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare.
2. (rar, poetic) lucire, sclipire slabă.
 

sclipuire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. sclipui)

1. (reg.) faptul de a sclipui; agonisire, economisire, chivernisire.
2. (înv.) boltire, arcuire (în construcții).
3. lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie; sclipire.
 

licărire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. licări)

1. faptul de a licări; licărit, licăriș.
2. lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; scânteiere, pâlpâire.
3. sclipire, lucire, strălucire (a metalelor, pietrelor prețioase, obiectelor lucioase, ochilor etc.).
4. (fig.) ușoară aparență.
5. (var.) licurire.