Dictionar

germinație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. germination, lat. germinatio)

1. acțiunea de a germina și rezultatul ei; germinare.
2. începutul dezvoltării unui organism vegetal dintr-o sămânță sau spor (și care duce la formarea unei noi plante).
 

germinație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT germination
2. FR germination
3. EN germination
4. DE Germination; Keimung
5. RU прорaстaние
6. HU csírázás
 

acrospiră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrospire)

1. tulpiniță răsucită de la vârful seminței, în germinație.
 

albumen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. albumen)

1. substanță nutritivă a semințelor unor plante.
2. țesutul de rezervă al semințelor furnizând embrionului în cursul germinației substanțele nutritive.
 

embrion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. embryon)

1. primul stadiu de dezvoltare a unui organism, de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor.
2. germen al unei plante existente în sămânța din care aceasta va lua naștere prin germinație.
3. (fig.) început, germen de la care pornește un lucru, o acțiune.
 

geoblast

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. géoblaste)

1. embrion cu germinație subterană.
2. stolon subteran.
 

germinativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. germinatif)

1. referitor la germinație; care poate germina sau determina germinația; germinator.
 

germinator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. germinateur)

1. adj. (și fig.) germinativ.
2. s. n. aparat, instalație servind în procesul artificial de germinație.