Dictionar

germinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germina)

1. acțiunea de a germina.
2. operație de preparare, în germinator, a semințelor de cereale din care se fabrică berea, alcoolul etc.
 

regerminare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. régérmination)

1. reluare a germinației după o perioadă de întrerupere.
 

acotiledonat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. acotylédoné/s/)

1. adj. (despre plante) cu embrionul fără cotiledoane; acotiledon, necotiledonat.
2. s.f. pl. clasă de plante cu embrionul neformat înainte de germinare.
 

alelopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allélopathie)

1. (biol.) interacțiune stabilită între plantele superioare prin intermediul diferiților produși metabolici.
2. (biol.) fenomen biologic prin care un organism produce una sau mai multe substanțe biochimice, care influențează germinarea, creșterea, supraviețuirea și reproducerea altor organisme.
 

antigerminativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + germinativ)

1. substanță care împiedică germinarea plantelor.
 

blast 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blaste)

1. parte a embrionului care se dezvoltă după germinare.
 

diastază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diastase)

1. (biochimie) ferment solubil, prezent în cantități mici în țesuturile vii, animale sau vegetale, unde acționează ca un catalizator biologic; enzimă.
2. (biochimie) substanță produsă prin germinarea diferitelor cereale, în special orz, și utilizată în special pentru fabricarea berii; amilază.
3. dezlipire accidentală a două părți anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjuncție.
 

efemerofite

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. éphémérophytes)

1. (bot.) plante cu perioada de vegetație scurtă, de la germinare până la răspândirea semințelor, uneori în jur de 2 până la 3 săptămâni; plante efemere.