întărire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. întări)

1. acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei.
2. (înv.) întăritură.
3. sporire a rigidității unei substanțe.
4. creștere a densității unei substanțe.
5. (mil; spc) fortificare a unei poziții strategice.
6. (mil; ccr; lpl) fortificații.
7. (mil; ccr; lpl) trupe militare trimise în ajutorul cuiva.
8. (fig) dobândire a capacității de a suporta loviturile sorții.
9. creștere a forței cuiva.
10. scrobire.
11. consolidare.
12. mărire a rezistenței unei piese, a unui sistem tehnic.
13. întețire a unei intemperii.
14. reconfortare.
15. recăpătare a puterilor după o boală.
16. (gmț) consumare a unei băuturi alcoolice.
17. (reg) unire a stupilor.
18. încuviințare (a unei păreri sau) a unei propuneri.
19. legalizare a unui act.
20. (ccr) act legalizat.
21. confirmare (a unei convingeri sau) a unei bănuieli.
22. accentuare a unui contur într-un desen.
23. (îs) pronume de ~ = pronume care accentuează identitatea persoanei desemnate.
24. (îs) adjectiv de ~ = adjectiv care însoțește un substantiv sau un alt pronume cu scopul de a accentua obiectul determinat.

reîntărire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. reîntări)

1. întărire din nou.
2. confirmare din nou a cuiva într-o slujbă.
3. (special; la plural) trupe militare trimise în ajutorul cuiva; întăriri.
4. (var.) rentărire.

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.

adenoscleroză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adénosclérose)

1. (med.) indurație a glandelor; întărire patologică a glandelor; scleroza unei glande.

armătură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte.
3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliș metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3).

beton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. béton)

1. amestec de pietriș, nisip, cu un liant și apă, care, prin întărire, se transformă într-o masă rezistentă.

calozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. callosité, lat. callositas)

1. întărire și îngroșare a pielii.

cementație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cémentation)

1. cementare.
2. întărire și pierdere a elasticității straturilor externe ale lemnului.
3. zonă de ~ = zonă din scoarța terestră în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare.