Dictionar

antropogen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogène)

1. adj. antropic.
2. s. n. cuaternar (II).
 

antropogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogenèse)

1. ramură a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; antropogenie.
 

antropogenic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropogénique)

1. cauzat sau generat de oameni.
2. (sinon.) antropic.
 

antropogenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropogénie)

1. știință antropologică care studiază originile, evoluția și istoria omenirii; antropogeneză.
 

antropic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropique)

1. determinat de acțiunea omului; antropogen.
 

antropogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogenèse)

1. ramură a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; antropogenie.
 

antropogenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropogénie)

1. știință antropologică care studiază originile, evoluția și istoria omenirii; antropogeneză.
 

antropomorfoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropomorphose)

1. totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză.
 

arheocultură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arheo- + -cultură2)

1. cultură a unei societăți arhaice.
2. sinteză a arheotipurilor sau modelelor primare ale culturii din perioada antropogenezei până în perioada diferitelor etnogeneze.
 

cuaternar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius)

1. adj. format din patru unități; divizibil cu4.
2. (chim.; despre substanțe organice) din patru elemente (carbon, hidrogen, oxigen și azot).
3. (despre măsură, ritm) compus din patru elemente ritmice.
4. adj., s. n. (din) ultima perioadă a neozoicului, în care apare omul; antropogen.