ingurgita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ingurgiter, lat. ingurgitare)

1. a înghiți (alimente), a absorbi repede și în cantitate mare; a ingera.

ingurgitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ingurgitation)

1. acțiunea de a ingurgita și rezultatul ei; actul de a înghiți cu lăcomie sau nemoderat; ingurgitare.
2. (antonime) regurgitare, regurgitație.

degurgita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. dégurgiter)

1. a elimina pe gură conținutul înghițit (înainte ca digestia să-și încheie activitatea); (rar) a voma.
2. (antonim) ingurgita.

ingera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ingérer, lat. ingerere)

1. a îngurgita.
2. a se introduce, a se amesteca, a face presiuni.

ingurgitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ingurgitation)

1. acțiunea de a ingurgita și rezultatul ei; actul de a înghiți cu lăcomie sau nemoderat; ingurgitare.
2. (antonime) regurgitare, regurgitație.

regurgitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. régurgitation)

1. (med.) revenirea alimentelor din stomac sau esofag în gură, fără greață sau efort; regurgitare.
2. revărsarea unei conducte, rezervor de apă etc. prin deschiderea sa.
3. (mamalogie) mod de digestie specific rumegătoarelor, prin care alimentele sunt date afară pentru a fi mestecate și înghițite a doua oară.
4. (ornitologie) returnarea alimentelor deja ingerate pentru a-și hrăni puii sau pentru a se apăra.
5. (var.) regurgitațiune.
6. (antonime) ingurgitare, ingurgitație.