pragmatism
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. pragmatisme, engl. pragmatism)
Etimologie: (fr. pragmatisme, engl. pragmatism)
1. curent în filozofia contemporană, care, indentificând obiectul cunoașterii cu procesul cunoașterii, consideră noțiunile, ideile, teoriile etc. exclusiv din punctul de vedere al eficacității lor practice.
2. (p. ext.) atitudine, concepție etc. care are în vedere (numai) eficacitatea, utilitatea practică.