Dictionar

canin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. canin, /II/ canine, lat. caninus)

1. adj. de câine.
2. s. m. dinte ascuțit și lung, între incisivi și premolari.
 

CANINI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. caninus „de câine, câinesc”)

1. „dinte canin”.
 

caniniform

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caniniforme)

1. în formă de dinte canin tipic.
 

anomodonte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anomo- + odont)

1. reptile fosile din ordinul teromorfelor, cu caractere de mamifere, cu dinți reduși la doi canini puternici.
 

carnivor, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. carnivore, lat. carnivorus)

1. adj. (despre animale) care se hrănește cu carne; carnasier; creofag, zoofag.
2. plante ~e = plante care digeră prin flori insecte sau microorganisme.
3. s. n. pl. ordin de mamifere, cu carnasiere și canini lungi și ascuțiți, care se hrănesc predominant cu carne.
 

CINO-, CHINO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. kyon, kynos „câine”)

1. „câine, canin”.
 

dicinodont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dicynodonte)

1. gen fosil de reptile teriomorfe, având premaxilarele transformate într-un cioc cornos, iar caninii în defense.
 

dinoceras

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dinocéras)

1. mamifer erbivor fosil de mărimea rinocerului, având caninii foarte dezvoltați și pe cap două perechi de protuberanțe osoase.
 

macairodus

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. machairodus)

1. (paleont.) mamifer carnivor fosil din familia felidelor, înrudit cu leul și tigrul, cu caninii foarte dezvoltați; felide cu dinți de sabie care au trăit în Europa, Asia, Africa și America de Nord, cu aproximativ 12 milioane - 200 de mii de ani în urmă.