Dictionar

xilofon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. xylophone)

1. instrument muzical de percuție din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete (ciocănele) de lemn, de sticlă sau de metal.
 

xilofonist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. xilofonista)

1. muzician care cântă la xilofon; cântăreț la xilofon.
 

autofon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. autophone)

1. (despre instrumente muzicale) care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale (* xilofonul și gongul sunt instrumente autofone); idiofon.
 

balafon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balafon)

1. instrument muzical de percuție, african, asemănător cu xilofonul, din lame de lemn tare acordate diatonic; marimbă, marimbafon.
 

cristalofon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cristal + -fon2)

1. instrument muzical de percuție, asemănător cu xilofonul, care în locul plăcilor de lemn are tuburi de cristal.
 

vibrafon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vibraphone)

1. instrument muzical asemănător xilofonului, format din plăci metalice de lungimi diferite, deasupra unor tuburi de rezonanță, în care mici elice acționate de un motoraș electric prelungesc vibrația sunetelor produse prin lovirea plăcilor cu o baghetă.
 

xilofonist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. xilofonista)

1. muzician care cântă la xilofon; cântăreț la xilofon.