OK
X
calicenie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (calic + -enie)
1.
sărăcie
(extremă),
mizerie;
calicie.
2.
caracterul
de
a
fi
zgârcit;
zgârcenie;
avariție,
calicie.
CALICI-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. calici-, cf. lat. calix, -icis „cupă”)
1.
„caliciu
floral”.
calicie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (calic + -ie)
1.
stare
de
calic,
sărăcie
extremă,
mizerie;
calicenie.
2.
caracterul
de
a
fi
zgârcit;
zgârcenie;
avariție,
calicenie.
calicifer
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. calycifer)
1.
care
este
prevăzut
cu
un
caliciu.
caliciflor, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. caliciflore)
1.
(bot.;
despre
organe)
fixat
pe
caliciu.
caliciform, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. caliciforme)
1.
în
formă
de
caliciu;
circumvalat.
2.
(anat.)
papile
~e
=
papile
așezate
la
baza
limbii
în
două
rânduri
oblice.
ablaut
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Ablaut)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină;
alternanță
vocalică;
apofonie.
acaliculat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acaliculé, lat. acalyculatus)
1.
(bot.)
lipsit
de
calicul.
adnație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adnation)
1.
(bot.)
concreșterea
anormală
a
unui
organ
cu
о
altă
parte
a
plantei
(de
ex.
tubul
caliciului
cu
ovarul).
alternanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. alternance)
1.
însușirea
de
a
alterna.
2.
procedeul
de
decorare
prin
utilizarea
alternativă
a
două
motive,
elemente.
3.
(lingv.)
schimbare
a
sunetelor
unui
cuvânt
sau
a
sunetelor
cuvintelor
aparținând
unei
familii.
4.
~
vocalică
=
alternanță
între
vocalele
din
tema
unui
cuvânt;
apofonie;
~
consonantică
=
alternanță
prin
consoane.
antocarp
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anthocarpe)
1.
fruct
înconjurat
de
un
caliciu
cu
tendință
de
creștere.
antofor
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anthophore)
1.
axă
florală,
între
caliciu
și
corolă,
care
poartă
petalele,
staminele
și
pistilul.