Dictionar

mirabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. mirabilis, it. mirabile)

1. extraordinar, minunat.
 

mirabilis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. mirabilis)

1. plantă erbacee, din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; frumoasa-nopții.
 

mirabilit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. mirabilite)

1. sulfat natural hidratat de sodiu, folosit în industria chimică, a sticlei etc.
 

adorabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adorable, lat. adorabilis)

1. vrednic de adorat; fermecător; admirabil.
 

excelent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excellent, lat. excellens)

1. foarte bun, excepțional, admirabil, minunat, extrem de valoros.
 

filomelă

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. philomèle)

1. (ornit.) pasăre migratoare de talie mică care se caracterizează printr-un penaj brun-cafeniu, cu ciocul fin brun, și prin puritatea, varietatea sau melodicitatea sunetelor produse; privighetoare.
2. (fig.) persoană care se distinge printr-o voce bine modulată, care cântă admirabil.
3. (var.) filomilă.
 

mesopotamian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mésopotamien)

1. care aparține Mesopotamiei.
2. artă ~ă = artă dezvoltată în Mesopotamia, caracterizată, în arhitectură, prin zigurate, prin pereți decorați cu ceramică smălțuită policrom, cu picturi murale și cu basoreliefuri, iar în sculptură prin admirabile statui, portrete, tauri înaripați și reliefuri cu scene de vânătoare.
 

mirific, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mirifique, lat. mirificus)

1. (și adv.) minunat; măreț; admirabil.