edicul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. édicule, lat. aediculum)

1. monument funerar dintr-un mic edificiu în forma unui templu, pe un soclu, care adăpostește statuia celui decedat.
2. nișă în care se păstrează portretele morților, urnele funerare.
3. chioșc, pavilion, de obicei în parcuri.
4. acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc.

galerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)

1. cavitate subterană, îngustă și alungită, săpată prin eroziune.
2. canal săpat de animale în sol.
3. excavație minieră în formă de tunel, executată pentru a permite accesul la un zăcământ.
4. canal de legătură între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice.
5. coridor ca element de legătură sau de promenadă la o construcție.
6. conductă metalică, montată la motoarele cu ardere internă, care conduce amestecul carburant către cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului.
7. muzeu, sală unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de artă.
8. magazin cu obiecte de artă; (p. ext.) magazin universal.
9. ultimul balcon (de sus) al sălilor de spectacol.
10. (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifestă zgomotos la un meci, la un spectacol.
11. platformă mică la prora sau pupa unei nave.
12. bară de lemn sau metalică de care se atârnă perdelele.
13. (fig.) șir, serie (de portrete literare).

iconografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. iconographie)

1. disciplină care studiază operele realizate în diverse arte plastice.
2. ansamblu de imagini referitoare la o anumită temă, epocă, problemă etc.
3. totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o carte.

mesopotamian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mésopotamien)

1. care aparține Mesopotamiei.
2. artă ~ă = artă dezvoltată în Mesopotamia, caracterizată, în arhitectură, prin zigurate, prin pereți decorați cu ceramică smălțuită policrom, cu picturi murale și cu basoreliefuri, iar în sculptură prin admirabile statui, portrete, tauri înaripați și reliefuri cu scene de vânătoare.

portretist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. portraitiste)

1. pictor, desenator specializat în arta portretului; (înv) portretar.
2. (literatură) autor de portrete.