OK
X
nemulțumi
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (ne- + mulțumi)
1.
a
cauza
o
nemulțumire;
a
indispune,
a
supăra
pe
cineva.
2.
(var.)
(înv.)
a
nemulțămi.
3.
(antonime)
a
mulțumi,
a
satisface.
nemulțumind, -ă
Parte de vorbire:
adj. (învechit)
Etimologie: (nemulțumi)
1.
care
e
nemulțumit.
nemulțumire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ne- + mulțumire)
1.
faptul
de
a
fi
nemulțumit,
starea
celui
nemulțumit;
supărare,
mâhnire.
2.
neajuns,
neplăcere,
necaz.
3.
(var.)
(reg.)
nemulțămire.
4.
(antonime)
mulțumire,
satisfacție.
nemulțumit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (ne- + mulțumit)
1.
care
nu
este
mulțumit;
care
are
o
nemulțumire;
insatisfăcut,
nesatisfăcut,
supărat.
2.
care
exprimă
nemulțumire.
3.
(var.)
(reg.)
nemulțămit.
4.
(antonime)
mulțumit,
satisfăcut.
nemulțumitor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (ne- + mulțumi + -tor)
1.
care
nu
mulțumește;
care
nu
recunoaște
binele
primit;
nemulțumit,
nerecunoscător.
2.
care
nu
dă
satisfacție;
nesatisfăcător.
3.
(var.)
nemulțămitor.
4.
(antonime)
mulțumitor,
satisfăcător.
beatnic
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. beatnik)
1.
tânăr
care,
prin
neîngrijire
și
stridență,
vrea
să-și
afișeze
nemulțumirea
și
protestul
față
de
o
societate
pe
care
o
consideră
inumană;
(p.
ext.)
tânăr
(din
Occident)
cu
plete
și
ținută
neîngrijită.
buda
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. bouder)
1.
a
se
arăta
nemulțumit
(față
de
cineva)
printr-o
atitudine
îmbufnată
sau
indiferentă.
2.
(fam.)
a
face
mutre
(cuiva).
content, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. contentus, cf. fr. content)
1.
care
nu-și
mai
dorește
nimic;
care
este
mulțumit,
satisfăcut.
2.
(antonime)
insatisfăcut,
nemulțumit,
nesatisfăcut.
disforie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dysphorie)
1.
tulburare
a
dispoziției
caracterizată
prin
tristețe
profundă
și
nemulțumire
de
sine.
frustrație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. frustration)
1.
acțiunea
de
a
frustra
și
rezultatul
ei;
frustrare.
2.
starea
celui
care
este
frustrat;
stare
mentală
de
nemulțumire
caracterizată
printr-un
dezechilibru
între
o
dorință
sau
o
așteptare
și
realizarea
ei
efectivă.
3.
(var.)
frustrațiune.
4.
(antonim)
satisfacție.
incontentabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. incontentable)
1.
care
nu
poate
fi
mulțumit;
veșnic
nemulțumit.