Dictionar

conubiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. conubium „căsătorie”)

1. (livr.) uniune de două persoane, de obicei, care creează o legătură de familie și atrage după sine drepturi și responsabilități legale, sociale și/sau religioase; căsătorie.
2. (bot.) introducere a vlăstarului unei plante într-o altă plantă, de obicei de specie inferioară, pentru ca aceasta să producă floarea și rodul celei dintâi; altoire.
 

oculație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Okulation)

1. sistem de altoire printr-un mugur scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce apoi sub coaja partaltoiului.
 

serpetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. serpette)

1. cuțit special, cu vârf pană, îndoită, pentru altoire; cosoraș.
 

neomogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + omogen)

1. care nu este omogen; eterogen.
2. care este compus din elemente de natură sau calitate diferită.
3. califică o distribuție neuniformă.
4. care are diferențe interne formale sau substanțiale.
5. (botanică) se spune despre altoire atunci când se realizează între indivizi de specii diferite.
 

cicatricire

Parte de vorbire:  s.f. (rar)  
Etimologie: (cicatrici)

1. faptul de a (se) cicatriza; cicatrizare.
2. (med.) proces prin care este reparată leziunea țesuturilor și a organelor; închidere a unei răni.
3. (zool.) capacitate regenerativă deținută de anumite animale, care poate merge până la reproducerea totală a unui membru.
4. (arbor.) proces de regenerare după rănire sau altoire.
 

altoaie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (altoi)

1. (horticultură) planta altoită, după ce s-a prins și a crescut; altoi.
2. (Transilv.) ramură mică care servește la altoire; altoi.
3. (var.) ultoaie.