antibiotic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT antibioticum
2. FR antibiotique
3. EN antibiotic
4. DE Antibiotikum
5. RU aнтибиотик
6. HU antibiotikum

antibiotic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antibiotique)

1. I. care împiedică dezvoltarea diverșilor microbi sau îi distruge; (biol.) care inhibă activitatea unor specii.
2. II. substanță organică produsă de unele microorganisme, care împiedică dezvoltarea anumitor microbi.
3. substanță produsă de organisme vegetale sau animale, sau reprodusă prin sinteză, și care, la doze foarte mici, are proprietatea de a inhiba creșterea sau chiar distrugerea bacteriilor și microorganismelor.
4. ~e beta-lactamice (sau beta-lactamine) = clasă de antibiotice care conțin un nucleu de beta-lactamă în molecula lor; în această categorie sunt incluse penicilinele, cefalosporinele, monobactamele și carbapenemele.

antibioticorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. it. antibioticoresistenza)

1. (med.) capacitatea unui microorganism de a rezista la acțiunea bacteriostatică sau bactericidă a unui antibiotic; rezistență la antibiotice.

antibioticoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. it. antibioticoterapia)

1. (med.) tratament cu antibiotice; antibioterapie.

ampicilină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. ampicillin)

1. (farm.) antibiotic cu spectru larg din clasa beta-lactaminelor, care acționează asupra bacteriilor gram-pozitive și asupra anumitor bacterii gram-negative; penicilină semisintetică.

antibiogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antibiogramme)

1. analiză a sângelui prin care se verifică sensibilitatea unui microb la un anumit antibiotic.

antibioterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antibiothérapie)

1. tratament medical cu antibiotice; antibioticoterapie.

antibiotic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antibiotique)

1. I. care împiedică dezvoltarea diverșilor microbi sau îi distruge; (biol.) care inhibă activitatea unor specii.
2. II. substanță organică produsă de unele microorganisme, care împiedică dezvoltarea anumitor microbi.
3. substanță produsă de organisme vegetale sau animale, sau reprodusă prin sinteză, și care, la doze foarte mici, are proprietatea de a inhiba creșterea sau chiar distrugerea bacteriilor și microorganismelor.
4. ~e beta-lactamice (sau beta-lactamine) = clasă de antibiotice care conțin un nucleu de beta-lactamă în molecula lor; în această categorie sunt incluse penicilinele, cefalosporinele, monobactamele și carbapenemele.

aureomicină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auréomycine)

1. substanță cristalină, galbenă-aurie, folosită ca antibiotic; biomicină.

bacteriostatic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. bactériostatique)

1. (medicament) care împiedică dezvoltarea bacteriilor.
2. (antibiotic) care se opune înmulțirii bacteriilor sau care oprește reproducerea bacteriilor, dar care nu le distruge.