cancelariat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cancellariat)

1. funcția de cancelar; localul unde își exercită atribuțiile.

competență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu.
4. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.

curator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. curateur, lat. curator)

1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă.
2. cel care lichidează o firmă falimentară.
3. administrator al unei case memoriale.
4. (var.) (înv.) curatore, (pop.) coratăr.

pantee

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. panthée)

1. care reunește atribuțiile, caracterele mai multor divinități.

procuror

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. procurer)

1. magistrat, membru al parchetului (III).
2. membru al procuraturii, care exercită atribuțiile ce revin acesteia.

supleant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. suplléant)

1. s. m. f., adj. suplinitor.
2. adj. membru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat).
3. s. m. (în trecut) judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură.