Dictionar

biblic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biblique)

1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
 

biblicist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (biblic + -ist, cf. fr. bibliciste)

1. persoană care studiază Biblia, lucrează la textele biblice; biblist.
 

antediluvian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antédiluvien)

1. din epoca străveche a omenirii; dinainte de potopul biblic.
2. (fig.) de modă veche.
 

bibliolatrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bibliolatrie)

1. acceptarea și interpretarea literală a textului biblic.
 

biblist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. bibliste)

1. specialist în biblistică.
2. specialist în studiul Bibliei; biblicist.
 

concordism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concordisme)

1. sistem exegetic care caută să pună de acord învățătura biblică cu rezultatele științei.
 

diluviu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. diluvium)

1. potopul biblic; (p. ext.) revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop.
2. pleistocen.
 

elenist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. helléniste)

1. specialist în studiul limbii și culturii elenistice; (prin ext.) specialist în studiul limbii și culturii elene.
2. persoană versată în cunoașterea limbii, literaturii și culturii grecești.
3. (sens biblic) evreu care a adoptat cultura sau cultul grecilor; grec convertit la iudaism.
4. (var.) elinist, (înv.) elimist, (înv.) helenist.