Dictionar

evocație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. évocation, lat. evocatio)

1. evocare.
2. (jur.) trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanță.
 

evocativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. evocativus)

1. care are darul de a evoca; care amintește, care aduce (ceva) în minte; evocator.
 

evocator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. évocateur, lat. evocatorius)

1. care are darul de a evoca; evocativ.
 

amovibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amovible)

1. (despre funcționari) care poate fi revocat, înlocuit, mutat.
2. (despre piese, organe de mașină etc.) mobil.
 

antimemorii

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. antimémoires)

1. memorii cu caracter evocator, care nu respectă procedeele consacrate ale memorialisticii.
 

asociativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. associatif)

1. relativ la asociație (3); (despre memorie) evocator de imagini prin asociație (3).
2. (mat.; despre o operație) care, repetată și aplicată unui șir de factori, conduce la același rezultat.
 

biblic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biblique)

1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
 

evocabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. évocable)

1. care merită să fie evocat.
2. care poate fi evocat.
 

evocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (evoca)

1. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocație
2. scriere literară în care se evocă ceva.