Dictionar

coda 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. coda)

1. secțiune finală a unei compoziții muzicale, codița unei note muzicale; cauda (2).
2. grup de note muzicale care încheie tema unei fugi.
 

coda 2

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. coder)

1. a exprima un mesaj cu ajutorul unui cod1 (2); a codifica.
 

codabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (coda + -bil)

1. care poate fi codat; care se poate exprima cu ajutorul unui cod.
 

codabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. codabilité)

1. capacitatea de a fi codificat (codat).
 

codăcior

Parte de vorbire:  s.m. (popular)  
Etimologie: (codaț + -ior)

1. (entomologie) larvă produsă de oul albinei.
 

codăfâț

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (coadă + fâțâi)

1. copil care se ține scai după cineva; codiță.
2. (var.) codofâț.
 

cauda

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cauda)

1. (anat.) partea subțiată posterioară ori terminală a unui organism sau organ.
2. (muz.) coda.
 

codabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (coda + -bil)

1. care poate fi codat; care se poate exprima cu ajutorul unui cod.
 

codaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. codage)

1. acțiunea de a coda; procesul de codificare sau decodificare; procesul de scriere a codului de calculator; codare.
 

codetta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. codetta)

1. (muz.) coda1 de mici dimensiuni.
2. intermezzo la o singură voce care leagă uneori în fugă prima și a doua expoziție a subiectului.
 

codifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. codifier)

1. a reuni legi disparate, norme juridice într-un cod.
2. a coda2.
 

compact-disc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. compact-disk)

1. disc optic, de proporții reduse (12 cm diametru), conținând date digitalizate, decodabil prin sistem laser.