descojire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (descoji)

1. acțiunea de a descoji și rezultatul ei; descojit.
2. curățare de coajă; cojeală, cojire, jupuire.

scorojire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. scoroji)

1. faptul de a se scoroji.
2. deformare (sau cojire, crăpare etc.) (la suprafață) din cauza uscării excesive (sau din cauza căldurii, a prelucrării necorespunzătoare etc.).
3. zbârcire a pielii corpului unor ființe (mai ales a oamenilor) din cauza uscăciunii, a deshidratării etc.
4. (reg.) răscoacere.

scrombăială

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (scrombăi + -eală)

1. deformare (sau cojire, crăpare etc.) (la suprafață), din cauza uscării excesive (sau din cauza căldurii, a prelucrării necorespuzătoare etc.); scorojeală, scorojire.
2. formare la suprafața zăpezii a unei pojghițe de gheață.

scorojeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scoroji + -eală)

1. faptul de a se scoroji.
2. deformare (sau cojire, crăpare etc.) (la suprafață), din cauza uscării excesive (sau din cauza căldurii, a prelucrării necorespuzătoare etc.); (reg.) scrombăială.
3. (concret.) tencuială, var sau vopsea cojită.

belire

Parte de vorbire:  s.f. (popular)  
Etimologie: (beli)

1. acțiunea de a (se) beli și rezultatul ei; belit.
2. curățare de piele; jupuire, julire.
3. curățare de coajă; decojire.
4. faptul de a face ochii mari privind prostește, cu mirare.

descojire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (descoji)

1. acțiunea de a descoji și rezultatul ei; descojit.
2. curățare de coajă; cojeală, cojire, jupuire.

împușcat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (împușca)

1. care a fost omorât sau rănit cu proiectilul tras de o armă de foc.
2. care a fost executat prin împușcare.
3. (expr.) a fugi ca ~ = a fugi, a se duce repede, ca glonțul.
4. (despre vopsele, tencuieli etc.) care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire et cetera; coșcovit, scorojit, cojit.
5. (despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie.