OK
X
defăimare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (defăima)
1.
ponegrire,
clevetire,
calomnie,
hulă.
2.
(învechit)
dispreț,
desconsiderare,
umilire,
batjocură.
blasfemie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. blasphemia)
1.
defăimare,
profanare
a
ceea
ce
este
considerat
sfânt;
blasfem.
calomnie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. calomnie)
1.
afirmație
mincinoasă
și
tendențioasă
care
atinge
onoarea
și
reputația
cuiva;
defăimare.
difamator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. diffamateur)
1.
(persoană)
care
defăimează,
care
comite
un
act
de
defăimare;
defăimător,
difamant.
difamație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. diffamation)
1.
acțiunea
de
a
difama
și
rezultatul
ei;
defăimare.
2.
afirmarea
unui
fapt
care
ar
putea
afecta
onoarea
sau
reputația
cuiva.
3.
(var.)
(înv.)
difamațiune.
4.
(antonime)
apologie,
lăudare.
povestire
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (povesti)
1.
poveste.
2.
relatare
a
unei
povești;
povestit.
3.
(spc)
narațiune
literară
de
dimensiuni
relativ
reduse
și
în
care
structura
epică
se
construiește
pe
un
fond
liric.
4.
(rar)
basm.
5.
(rar)
înfățișare
prin
imagini;
ilustrare.
6.
(bis;
reg)
predică.
7.
(rar;
lpl)
bârfeli.
8.
(rar)
defăimare.
hulitură
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (huli + -tură)
1.
blasfemiere
a
ceva
considerat
sfânt;
hulire.
2.
calomniere;
(prin
ext.)
defăimare.
3.
facere
de
râs,
de
rușine,
de
ocară;
batjocorire.
4.
înjosire
a
cuiva
în
ochii
altora;
hulire.
5.
vorbe
de
ocară;
vorbe
de
rău
despre
cineva;
hulire.
6.
(prin
ext.)
disprețuire.