Dictionar

deputat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. député, lat. deputatus)

1. persoană aleasă într-un organ reprezentativ al puterii de stat.
 

eurodeputat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (euro1- + deputat)

1. deputat în Parlamentul european.
 

ablegat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. ablégat, lat. ablegatus, germ. Ablegat)

1. legat al papei.
2. (Trs.; înv.) deputat.
 

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la ședințe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputații opoziției constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
 

eurodeputat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (euro1- + deputat)

1. deputat în Parlamentul european.
 

interpelare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (interpela)

1. faptul de a interpela; (concretizat) conținutul unei interpelări; interpelație.
2. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni.
 

mandatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. mandataire, germ. Mandatar)

1. cel căruia i s-a dat un mandat; împuternicit.
2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale.
3. (înv.) ~ al națiunii = deputat.
4. (Bucov.; înv.) funcționar administrativ; dregător.
5. (anton.) mandant.
 

parlament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parlement)

1. organ legislativ, eligibil, alcătuit din reprezentanți ai diferitelor partide politice sau din deputați independenți.
2. clădire unde își ține sesiunile.