Dictionar

divinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divination, lat. divinatio)

1. pretinsă putere de a prezice viitorul.
 

catoptromanție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catoptromancie)

1. divinație cu ajutorul oglinzilor.
 

divinator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. divinateur, lat. divinator)

1. I. privitor la divinație; care aparține divinației; (var.) devinator, divinatoriu.
2. II. persoană care practică divinația; cel care are facultatea de a divina, care prevede ce trebuie să se întâmple; (var.) devinator.
 

divinatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. divinatoire)

1. referitor la divinație.
2. care se referă la arta divinației, la practica ei, la instrumentele sale etc.
3. care se referă la facultatea de a ghici, care o manifestă sau este produsul acesteia.
 

extispiciu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. extispicium)

1. (ant.) cercetare a măruntaielor păsărilor pentru prezicere; divinație prin examinarea măruntaielor; extispex, haruspiciu.
 

haruspiciu

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. haruspice, lat. haruspex, -icis)

1. (ant.) preot la etrusci care prezicea viitorul după măruntaiele jertfelor și pe baza observării fenomenelor naturii; (prin ext.) ghicitor.
2. (Roma antică) divinație după anumite semne (trăsnete, cutremure etc.) sau după aspectul măruntaielor animalelor animalelor sacrificate.; extispiciu.
 

-MANT, -MANŢIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (it. -mante, cf. gr. mantis, manteia)

1. „prezicere, divinație”.