divinator, -oare
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. divinateur, lat. divinator)
Etimologie: (fr. divinateur, lat. divinator)
1. I. privitor la divinație; care aparține divinației; (var.) devinator, divinatoriu.
2. II. persoană care practică divinația; cel care are facultatea de a divina, care prevede ce trebuie să se întâmple; (var.) devinator.