frontieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. frontière)

1. linie naturală sau convențională care delimitează teritoriul unui stat; graniță.
2. (fig.) limită.
3. (mat.) mulțime de elemente care limitează un domeniu.

demarcație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démarcation)

1. delimitare, despărțire, separare.
2. operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren.
3. linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni.

interfață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. interface)

1. suprafață de separare a porțiunilor care reprezintă faze diferite dintr-un sistem fizico-chimic.
2. (inform.) frontieră convențională între două sisteme sau unități, care permite schimburi de informații după anumite reguli.
3. (electron.) dispozitiv care convertește semnalele electronice astfel încât două aparate sau sisteme să poată comunica între ele.

LIMI- (2)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. limi-, cf. lat. limes „hotar, limită”)

1. „vecin, frontieră; hotar, limită”.

marginalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (marginal + -itate)

1. caracter marginal.
2. situație a cuiva aflat la frontiera a două grupe umane distincte.

pichet 3

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket)

1. (în trecut) punct întărit la frontiera unei țări unde stă de pază un detașament de grăniceri.
2. mic detașament de soldați destinat să fie folosit în primul rând în caz de pericol.
3. ~ de incendiu = subunitate de pompieri organizată în cadrul unei instituții sau întreprinderi.
4. ~ de grevă = detașament de muncitori greviști, care, stând la poarta întreprinderilor, previn pe muncitorii din afară de declararea grevei și împiedică pe spărgătorii de grevă să acționeze.