Dictionar

autofrânare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. autofreinage)

1. împiedicare a mișcării în sens invers celui dorit a anumitor elemente ale unor mecanisme, prin frecarea dintre suprafețele care vin în contact; (rar) autofrânat.
 

aerofrână

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. aérofrein)

1. (tehnologie) dispozitiv de frânare care utilizează rezistența pe care aerul o opune înaintării; frână aerodinamică.
 

autostop

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auto-stop)

1. instalație de semnalizare luminoasă pentru reglementarea circulației pe străzi.
2. instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată când mecanicul uită să ia măsuri de frânare.
3. oprire a unui automobilist de către un pieton care solicită să fie luat în mașină.
 

bremză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bremse)

1. plan înclinat cu dispozitiv de frânare, pe care circulă vagonetele de mină.
2. (mar.) capăt de parâmă, de lanț, care servește la asigurarea unei parâme, a unui lanț ori a unei ancore.
 

decompresor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décompresseur)

1. aparat pentru decompresiune.
2. supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea acestuia.
 

demaraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. démarrage)

1. acțiunea de a demara și rezultatul ei; demarare.
2. începutul unei mișcări; plecarea unui mijloc de transport; punere în mișcare a unui vehicul, motor etc.
3. (antonim) frânare, oprire.
 

devergondaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. dévergondage)

1. comportament licențios și libertin; desfrânare, dezmăț.
2. (prin ext.) îndepărtare de la normele morale și/sau sociale; exces.