Dictionar

biocosmonautică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Biokosmonautik)

1. știință care studiază reacțiile diferitelor organisme în timpul zborurilor cosmice; bioastronautică.
 

glacionautică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (glacionaut + -ică)

1. disciplină care studiază ghețarii la fața locului.
 

aerobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobie)

1. microorganism care se dezvoltă în prezența aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.
 

aerodinamician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aérodynamicien)

1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
 

aeronautic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéronautique)

1. adj. referitor la aeronautică.
2. s. f. tehnica construirii și conducerii aeronavelor, precum și a navigației aeriene.
 

astronautic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astronautique)

1. adj. referitor la astronautică.
2. s. f. știința și tehnica zborurilor cosmice: cosmonautică.
 

astronautician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. astronauticien)

1. specialist în astronautică.
 

aterizor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. atterrisseur)

1. (aeronautică) dispozitiv plasat sub o aeronavă (retractabil în zbor) pe care se sprijină o aeronavă când se află la sol și care permite acesteia să decoleze și să aterizeze lin și fără riscuri; tren de aterizare.
2. (prin analogie) plutitoare care permit unui hidroavion să aterizeze lin pe apă.
3. (var.) aterisor.