Dictionar

neutralitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. neutralité)

1. faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru.
2. poziție de neamestec a unui stat și de menținere a unor raporturi de pace cu țările angajate în conflicte armate.
3. stare a unui compus neutru (4).
 

nealiniere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. non-alignement)

1. concepție și practică politică de neparticipare la confruntările dintre diferite state sau blocuri politico-militare; neangajare, neutralitate activă.
 

neutral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. neutralis, it. neutrale, fr. neutral)

1. (despre state, popoare etc.) care este în stare de neutralitate, care nu face parte din beligeranți sau dintre părțile adverse; neutru.
2. (despre sensul cuvintelor) care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvântului; care se poate referi la obiecte de orice gen; neutru.
3. (chimie) care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic; neutru.
 

nebeligeranță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + beligeranță, cf. fr. non-belligérance)

1. situația unei națiuni care în timpul unui război sau al unui conflict armat, fără a manifesta o strictă neutralitate, se declară nebeligerantă; nonbeligeranță.
2. (antonim) beligeranță.