Dictionar

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
 

augustal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. augustal)

1. preot, ofițer atașat persoanei împăratului roman (August).
 

augustan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. augustanus)

1. propriu împăratului August, din epoca lui.
 

autocrator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocrator, gr. autokrator)

1. titlu dat, în Grecia antică, deținătorilor unei autorități absolute.
2. bazileu ~ = (la Bizanț) titlu oficial al împăratului.
 

bazileu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. basileus)

1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împărații bizantini și de regii persani până la cucerirea arabă.
 

bazilicale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. basilicorum libri)

1. colecție de legi juridice publicate de unii împărați bizantini.