rivalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rivalité, lat. rivalitas)

1. concurență, întrecere, emulație.

antagonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antagonisme)

1. contradicție antagonistă; rivalitate.
2. (fiziol.) opoziție funcțională între două sisteme, organe sau substanțe.
3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionți.

competiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. compétition, lat. competitio)

1. luptă, rivalitate simultană între mai multe persoane sau grupuri de oameni care urmăresc același scop.
2. tip de eveniment în care mai multe persoane concurează pentru a câștiga; concurs, întrecere (sportivă).
3. (biol.) concurență existentă între indivizi din aceeași specie sau indivizi din specii diferite pentru a monopoliza resursele unui anumit mediu; luptă pentru existență.
4. (var.) competițiune.

concurență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concurrence)

1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc.
2. întrecere, luptă pentru întâietate.
3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu.
4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun.
5. punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente.

rivalicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (rival + -icesc)

1. având o relație de rivalitate; care este specific rivalilor; care se referă la rivali.
2. care provine de la rivali; care aparține rivalilor.