Dictionar

aristocratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aristocratique)

1. propriu aristocrației; aristocrat.
 

aristocrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristocrate)

1. I. care aparține aristocrației; aristocratic.
2. II. membru al unei aristocrații, nobil.
3. (politică) susținător al aristocrației.
4. (prin ext.) persoană privilegiată din cauza averii, profesiei sau anumitor calități.
 

aristocratism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristocratisme)

1. atitudine, concepție aristocratică.
 

aristocratiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aristocratiser)

1. tr. a da un caracter aristocratic.
2. refl. a-și însuși concepții și maniere aristocratice.
 

hetairie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hétaïrie, gr. hetaireia)

1. (în Grecia antică) asociație aristocratică, adesea secretă, cu caracter politic.
2. (în Imperiul Bizantin) corp de gardă imperială compus din mercenari străini.
3. (în Grecia modernă) societate literară sau politică; eterie.
 

jur-fix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jour-fixe)

1. zi de primire la familiile aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi.
 

nietzscheanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. nietzscéisme)

1. filozofia lui Nietzsche, care proclamă idealul unei morale individuale, aristocratice și intelectualiste, în care „supraomul” trebuie să suprime mila, altruismul și obligațiile sociale și politice, valoarea supremă fiind afirmarea „voinței de putere”.