OK
X
bănuielnic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (bănuială + -nic)
1.
care
este
înclinat
să
bănuiască,
care
cade
ușor
la
bănuială;
bănuitor.
2.
care
inspiră
neîncredere,
bănuieli;
suspect.
arest
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Arrest, it. arresto)
1.
deținere
sub
pază
legală
a
cuiva
bănuit
de
o
infracțiune.
2.
locul
acesteia;
închisoare.
carantină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. quarantaine, rus. karentin)
1.
izolare
preventivă
a
oamenilor,
animalelor,
navelor
sau
mărfurilor
care
provin
dintr-o
regiune
unde
bântuie
o
epidemie.
2.
menținere
în
izolare
a
persoanelor
bănuite
că
ar
putea
răspândi
o
boală
contagioasă.
3.
restricții
aplicate
în
vederea
combaterii
bolilor
contagioase
ale
animalelor.
4.
izolare
a
unui
organism
vegetal,
pentru
o
anumită
perioadă,
de
pericolul
contaminării
cu
un
anumit
agent
patogen
transmisibil.
5.
(fig.)
izolare.
dubitativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dubitatif, lat. dubitativus)
1.
care
exprimă
o
îndoială,
un
dubiu.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
care
exprimă
o
îndoială,
o
nehotărâre,
o
nesiguranță
sau
o
bănuială
cu
privire
la
o
acțiune.
gelozie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. gelosia)
1.
sentiment
chinuitor
provocat
de
bănuiala
sau
certitudinea
că
persoana
iubită
este
necredincioasă.
2.
invidie.
impresie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. impression, lat. impressio)
1.
efect
produs
în
conștiință
de
un
factor
din
afară;
gânduri,
imagini
etc.
întipărite
în
amintire.
2.
a
face
(sau
a
produce)
~
=
a
impresiona
puternic;
a
da
(sau
a
lăsa,
a
face)
~a
că
=
a
părea
că.
3.
senzație;
părere.
4.
a
avea
~a
că...
=
a
bănui,
a
crede
că.
mefient, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. méfiant)
1.
care
nu
are
încredere,
care
este
suspicios;
neîncrezător,
bănuitor.