inamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după lat. inimicus)

1. adj., s. m. f. (stat, putere etc.) dușman, vrăjmaș, adversar.
2. adj. 1. dușmănos, ostil.
3. care aparține statului beligerant, adversar.

inamical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inamical)

1. care nu este amical; care demonstrează sau mărturisește o absență a prieteniei; ostil, dușmănos.
2. (antonime) amical, prietenos.

ostil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hostile, lat. hostilis)

1. care are o atitudine dușmănoasă, răuvoitoare, plină de ură, de antipatie; dușmănos.
2. (prin ext.) care se opune ferm la ceva sau cuiva.
3. care nu este favorabil; nefavorabil.
4. (finanțe) preluare ~ă = ofertă publică de cumpărare în care o companie, numită achizitor, dorește să achiziționeze altă companie, numită țintă, fără consimțământul sau cooperarea consiliului de administrație al acesteia din urmă, prin consultarea directă a acționarilor.
5. (antonime) neostil, prietenesc.

pildos, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (regional)  
Etimologie: (pildă + -os)

1. care poartă cuiva dușmănie; dușmănos.

dușmănește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (dușman + -ește)

1. în mod dușmănos; neprietenește, (înv.) vrăjmășește.
2. (antonim) prietenește.

prietenos, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (adesea adverbial)  
Etimologie: (prieten + -os)

1. care prezintă caracterul prieteniei; care mărturisește sau manifestă prietenie; amical, prietenesc.
2. (antonime) dușmănos, neamical, neprietenos, ostil.