Dictionar

ironic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ironique, lat. ironicus)

1. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător.
 

acerofobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. acerophobia)

1. I. teamă patologică de a părea dur, ironic, de a supăra.
2. II. frica irațională de acru sau de lucruri acre.
 

apologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (apologie + -ism)

1. discurs cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.
 

caustic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caustique, lat. causticus, gr. kaustikos)

1. adj. (despre substanțe) care distruge țesuturile animale și vegetale.
2. (fig.) mușcător, ironic, răutăcios, satiric.
3. s. f. pată luminoasă obținută într-un sistem optic.
 

causticiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (caustic + -iza)

1. a caustifica.
2. (fig.) a da un caracter ironic, incisiv.
 

compuncțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. componction)

1. (religie) durere, regretul de a-l fi jignit pe Dumnezeu; contrițiune, pocăință.
2. atitudine, care poate fi afectată și ostentativă, de regret, umilință, contemplare.
3. (ironic) aer solemn ușor ridicol, gravitate afectată sau exagerată.
 

democratură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démocrature)

1. denumire ironică a unei politici care combină avantajele democrației cu dezavantajele dictaturii a unui sistem totalitar, intolerant.