clar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. clarus, fr. clair)

1. (și adv.) limpede, deslușit, curat.
2. transparent; (despre aer, cer) senin, luminos.
3. (despre sunete, voci) care răsună distinct.
4. lămurit, evident.

confuz, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confus, lat. confusus)

1. neclar, imprecis, nelămurit, nedeslușit.
2. (despre oameni) încurcat, tulbure.

critic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critique, lat. criticus)

1. referitor la critică.
2. bazat pe critică, care folosește critica.
3. referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos.
4. aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text.
5. ediție ~ă = ediție a unui text (clasic, vechi) însoțit de aparat critic.
6. (fiz.) stare ~ă = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferența dintre starea lichidă și cea gazoasă.

distinge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. distinguer, lat. distinguere)

1. tr. a deosebi un lucru de altul.
2. a vedea lămurit, a desluși, a observa.
3. a acorda cuiva o distincție, un premiu.
4. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția.

enigmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énigme, lat. aenigma, gr. ainigma)

1. lucru greu de înțeles, de lămurit; taină, mister.
2. ghicitoare.
3. joc distractiv (în versuri), ca o ghicitoare; șaradă.

explicit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explicite, lat. explicitus)

1. (și adv.) exprimat limpede; deslușit, lămurit, clar.
2. (mat.; despre relația dintre variabile) care definește o funcție.